Dând sufletului aripi



De mii de ani, păcatul, pe om în robie îl ţine,
Făcând din lutul vremelnic, făpturi neisprăvite.
Lumina a deschis desăvârşirii cale, în înălţime,
Dând sufletului aripi şi trupului vigori oţelite.

Şi urcă-ncet şi sigur pe scara cea cerească,
Pumnul de ţărână însufleţit şi-n Har reînnoit.
Ce-i gata, să se-ntoarcă la Isus, să-l slujească,
Ce-a-nţeles, cei jertfa pe cruce şi nu s-a-îndoit.

O lume nouă s-arată, cum nu s-a mai văzut.
În care... viaţa veşnică cu sânge s-a semnat.
E patria cerească, în care cei ce-au crezut...
S-or întâlni cu Domnul, cu a lor Împărat.

Făclia vieţii tale s-aprinde, primeşte lumina,
Grăbeşte... să n-o stingi, te spală azi de păcat.
Nu te lăsa morţii pradă, comoara vieţii e plină,
De binecuvântări... ce din plin s-au revărsat.

Râvneşte... să porţi cununa de nemuritoare.
Născută în viaţă nouă, o viaţă adevărată.
Urcă spre cer grabnic, orele-s zburătoare...
Doar privind, n-ai să ajungi în cer, niciodată.

Nădejdea în Isus... dă aripi... putere să zbori...
Şi-n rugăciune... îndoită putere pentru luptă.
Nu-i timp de odihnă... mijesc primii zori.
Urcă degrabă cu Isus Hristos... pe stâncă.
Amin!